• Papalitate puternică pentru că este umană

    11.02.2013, Roma (Catholica) - Ce se va întâmpla în Biserică după anunţarea demisiei Papei Benedict al XVI-lea? Ştirea a făcut imediat înconjurul lumii. Agenţia SIR a intervievat un expert în drept canonic şi ecleziastic, profesorul Giuseppe Dalla Torre, rector la LUMSA (Libera Universita Maria Santissima Assunta), considerat unul dintre cei mai profunzi cunoscători în domeniu. Iată în continuare răspunsurile sale, după traducerea apărută pe Ercis.ro.

    - Înainte de toate, ce reacţie aţi avut la această ştire, din punct de vedere uman, spiritual şi religios?

    - Am avut o emoţie profundă, care se naşte din constatarea încă o dată a umilinţei acestei persoane foarte mari, care este Papa Benedict al XVI-lea. Ştim cât este de mare ca om al studiului, ca om al Bisericii, ca om de cultură. Deci văd un gest de umilinţă foarte mare şi îl interpretez în această cheie, tocmai pentru că, în măsura în care – îmi imaginez – a perceput scăderea propriilor forţe fizice împreună cu creşterea complexităţii “modernităţii”, această mare în care Biserica trebuie să navigheze, el, pentru cel mai mare bine al Bisericii, a luat decizia cu seninătate.

    - Un fulger din senin, a fost definit acest anunţ. Ce va însemna, în termeni concreţi, pentru practica canonică a convoca un Conclav ca urmare a unei astfel de decizii?

    - Până în ziua de 28 februarie, la orele 20.00, Papa va continua să exercite funcţiunile sale în plinătatea propriilor puteri şi prerogative. După acel moment, aşa cum este prevăzut de normele în vigoare ale dreptului canonic, conducerea Bisericii pentru chestiunile obişnuite va reveni Colegiului Cardinalilor. În acest moment, Cardinalul Decan va trebui să convoace Conclavul. Toată materia a fost recent reglementată de constituţia Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea Universi Dominici Gregis, dată în 1996.

    - Cu ce poate fi comparată această decizie? Există în istoria pontifilor un caz asemănător?

    - Eu nu sunt un specialist în istoria Bisericii, deci aceşti experţi vor analiza care alte evenimente de această natură pot să fie comparate cu opţiunea Papei Benedict al XVI-lea. Desigur, în afară de cazul foarte vestit al Papei Celestin al V-lea, proclamat sfânt, în momentele cele mai dificile pentru Biserică, în perioada medievală în care au fost evenimente foarte complexe cu prezenţa a Papi şi anti-Papi, au existat cazuri în care unii Pontifi, pentru binele Bisericii, şi-au asumat decizii oricum răsunătoare şi neobişnuite. Mi se pare că, în acest caz, criteriul fundamental, ca în altele pe care istoricii le vor analiza, este cel de a constata că deciziile au fost luate mereu în numele binelui suprem al Bisericii.

    - Ce timpuri şi probleme vedeţi dumneavoastră pentru următoarele săptămâni în privinţa conducerii Bisericii universale?

    - Desigur, înainte de toate îmi imaginez că Papa Benedict al XVI-lea a cântărit consecinţele şi evenimentele care se vor produce după încetarea ministeriului său petrin. Luând în considerare personalitatea sa, discreţia şi sensibilitatea sa, precum şi inteligenţa sa, este inimaginabilă din partea sa o atitudine de mare dezlipire de tot ceea ce trebuie să se întâmple. Cu siguranţă va voi să îi lase pe Cardinali în cea mai absolută libertate cu privire la viitoarele lor demisii. Şi, de altfel, înşişi Cardinalii nu vor putea să scape – aceasta este o idee a mea personală – de problema de a găsi o persoană care să aibă nu numai capacităţi religioase, spirituale şi intelectuale potrivite să susţină Scaunul lui Petru, ci să aibă şi factori importanţi cum ar fi carisma, forţa fizică, capacitatea de relaţie cu complexitatea, cerute astăzi de o funcţie ca aceea de conducător al Bisericii Universale.

    - Ce se poate spune despre diferenţa de atitudini între Papa Ioan Paul al II-lea care a rămas până în ultima clipă, deşi era doborât de boală, şi Papa Benedict al XVI-lea care în schimb, simţindu-se tot mai slăbit, a decis să “demisioneze”? Oare se prăbuşeşte “mitul” Papei?

    - Trebuie să spun că e vorba de două personalităţi foarte diferite, aşa cum ştim cu toţii. Eu cred că Papa Benedict al XVI-lea, tocmai datorită persoanei sensibile care este, a evaluat propria condiţie în manieră diferită faţă de evaluarea pe care a făcut-o predecesorul său. Nu cred că există riscul de a vedea diminuată imaginea papalităţii. Trebuie gândit că, în special între secolele XVIII-XIX, Papa a fost foarte mitizat datorită faptului că au existat Papi foarte chinuiţi şi constrânşi la decizii dificile şi dureroase din parte evenimentelor istorice. Îi citez numai pe Papii Pius al V-lea, Pius al VII-lea, Pius al IX-lea, dar sunt mulţi alţii. Apoi, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a dus din nou în umanitatea deplină cu boala sa, înfruntată cu forţă interioară exemplară, nerenunţând la activitatea proprie a funcţiei sale. Făcând astfel, a arăta lumii şi umanitatea sa deplină, doborâtă de suferinţă dar nu învinsă.

    Opţiunea Papei Benedict al XVI-lea este, în schimb, de a face să prevaleze binele Bisericii, lăsând spaţiu unui Papă mai tânăr şi sănătos, care să o poată conduce în această epocă atât de dificilă şi complexă. Lecţia pe care o tragem din aceste două exemple eminente este că Papa, oricum ar fi, este un om care poartă povara foarte mare a Bisericii. Unii îl interpretează într-un mod, alţii în altul, dar simţim că aceşti doi Papi, ca ‘Vicari ai lui Cristos’, au iubit Biserica până la capăt. Şi, de altfel, creştinismul vesteşte că Dumnezeu s-a făcut om, că iubeşte omenirea aşa cum este ea. (via Ercis.ro)

    înapoi la ştiri

 

www.catholica.ro