• Cardinalul Arinze laudă decizia curajoasă a Papei de a se retrage

    Cardinalul Francis Arinze

    26.02.2013, Roma (Catholica) - Cardinalul nigerian Francis Arinze, într-o vreme responsabil pentru dialogul Vaticanului cu celelalte religii şi prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a fost prezent în Aula Consistoriului când Papa Benedict al XVI-lea a făcut anunţul istoric la 11 februarie 2013. În următorul interviu, publicat de Vatican Insider, prelatul a vorbit despre reacţia proprie şi despre reacţia altor Cardinali la aflarea veştii.

    - Aţi fost unul dintre cei 40 de Cardinali prezenţi la 11 februarie când Papa a citit scrisoarea prin care îşi anunţa retragerea. Ne puteţi descrie cum s-a întâmplat?

    - A fost ca un tunet. Anunţul a venit fără avertisment, la finalul unei ceremonii al cărei scop era votarea privitoare la unele canonizări. Aşteptam să primim binecuvântarea Sfântului Părinte, dar el ne-a spus să ne aşezăm căci are să ne spună ceva important. Apoi a început să citească textul în latină. După câteva fraze, am început să suspectez ceva, deoarece începuse să ne spună că după ce şi-a examinat în mod repetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, a ajuns la convingerea că, datorită vârstei înaintate, nu mai are tăria minţii şi a trupului pentru a răspunde exigenţelor ministerului petrin. În special în ultimele luni, a spus el, forţele i s-au deteriorat în aşa măsură încât a recunoscut că nu mai poate să îndeplinească corespunzător ministerul petrin. După ce a spus acestea, ne-a devenit tuturor clar că se va retrage. A anunţat apoi că nu va mai fi Episcop de Roma şi Succesor al Sf. Petru începând de la ora 8 pm a zilei de 28 februarie.

    - Care a fost reacţia Cardinalilor când Papa a terminat de citit textul?

    - Tăcere! Ne-am uitat unii la alţii. Nu aveam cuvinte. Încă digeram importanţa la cele spuse când, parcă pentru a ne scăpa de delicateţea momentului, Cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, s-a ridicat şi a vorbit. Evident, ştia despre anunţ, deoarece avea scris ceea ce a spus. A exprimat şocul tuturor celor prezenţi şi sentimentul de pierdere. A mai spus că cuvintele Sfântului Părinte transmit marea sa iubire pentru Biserică. A rezumat sentimentele tuturor celor prezenţi când a spus: “Suntem mai aproape ca oricând de Dvs în aceste zile şi vom rămâne alături de Dvs.”

    - După discursul Cardinalului Sodano, Sfântul Părinte a acordat binecuvântarea şi a plecat. Ce s-a întâmplat apoi?

    - După ce Papa Benedict al XVI-lea a părăsit Aula cu ajutoarele sale, toţi Cardinalii au rămas locului. Nimeni nu ne-a spus să stăm: noi am stat pur şi simplu. Ne-am strâns în grupuri mici, vorbind unii cu alţii. “Ce spui de aceasta?” Am stat ceva vreme acolo. Apoi am început să ne retragem, încet, unul câte unul, reflectând, fără a spune prea multe. Încercam încă să înţeleg cele întâmplate în timp ce m-am întors la reşedinţa mea. Mi-era clar că Papa a luat decizia după o lungă perioadă, că nu se grăbise. Nu e o persoană care să facă lucrurile în grabă. De asemenea, mi-era clar că a fost nevoie de curaj pentru această decizie, deoarece aşa ceva nu s-a mai întâmplat în Biserică de aproximativ 600 de ani. Era clar şi că iubeşte Biserica. Nu s-a pus pe el în centru – era doar preocupat de binele Bisericii. Aceasta a fost singura sa preocupare; nu se gândea la avantajele sale personale, nici la cinstea pe care o primeşte ca Papă.

    Mi-am spus deci că Papa ne învaţă ceva foarte important prin acest gest. Unul dintre titlurile Papei este “Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”. Noi venim şi plecăm. Oricine dintre noi poate pleca, doar Cristos nu pleacă. Fără Cristos, Biserica îşi pierde temelia, direcţia, armonia. Papii vin şi pleacă, Episcopii vin şi pleacă şi la fel şi politicienii. Papa ne învaţă că cea mai importantă întrebare pentru cineva care deţine o funcţie publică nu este “Îmi place acest scaun?” Nu! Cea mai importantă întrebare este: “Câştigă comunitatea pe care o slujesc prin slujirea pe care o aduc?”

    - Aţi fost şocat de anunţul său?

    - Da, am fost şocat şi surprins. Dar foarte rapid cu şocul a venit un fel de calm datorită iubirii lui pentru Biserică şi datorită efectelor bune pe care acţiunea lui le poate avea. Nu am fost deci atât de şocat încât să plec demoralizat. Nu! Nu am plecat nici confuz, nici deprimat. Am fost întărit de curajul său şi de faptul că ştiam că Biserica trăieşte deoarece Cristos trăieşte. În Crez ne mărturisim credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar şi în Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Pentru unii oameni nu este o problemă să creadă în Dumnezeu, dar sunt zguduiţi de Biserică când văd elementele ce o compun: elementele divine, desigur, dar sunt şi elementele umane, care trădează. Fie că îţi place sau nu de Episcop, fie că îţi place sau nu de preotul paroh, dacă iubeşti Biserica şi crezi în Cristos – acest lucru este important în credinţa noastră catolică. Prin decizia lui, Papa ne învaţă toate acestea.

    - Credeţi că retragerea sa schimbă în vreun fel papalitatea?

    - Nu schimbă natura papalităţii, dar ne poate ajuta să reflectăm la credinţă şi la modul în care privim spre Papa. De asemenea, ne ajută pe cei ce avem poziţii cu autoritate să ne punem anumite întrebări, deoarece uneori o analiză obiectivă poate face ca o persoană ce are autoritate să concluzioneze că ar fi mai bine ca altcineva să preia funcţia sa şi că el trebuie să se retragă de dragul comunităţii pe care o slujeşte. Aceasta este lecţia pe care o învăţăm de la Papa.

    - Arhiepiscopul anglican Rowan Williams a spus că Papa Benedict al XVI-lea a demitizat papalitatea prin decizia lui de a demisiona.

    - Are dreptate. Ştiţi că există mereu riscul cultului personalităţii, deoarece unii cred că persoana care deţine acum autoritatea este cea mai bună persoană în acea poziţie. Ei cred că nu este nimic de schimbat în nici un sens din ceea ce decide acea persoană, chiar dacă unele decizii sunt de natură administrativă, nu dogmatică, şi pot exista opinii diferite. Cred deci că fiecare dintre noi trebuie să fie umil, începând de la cei ce deţin autoritate şi până la cei care trebuie să se supună autorităţii.

    - Credeţi că există aşteptări prea mari astăzi de la un Papă, înţelegând aici audienţele, călătoriile şi alte îndatoriri?

    - Cred că unui Papă îi trebuie ceva mai mult timp ca să respire. Trebuie să aibă ceva mai mult timp să se gândească, să reflecteze. Nu trebuie să avem pretenţia să se întâlnească cu toate grupurile care cred că ar trebui să îl vadă personal pe Papa. Nu neg bucuria pe care o au oamenii întâlnindu-l pe Papă, dar avem un singur Papă o dată şi există cam două miliarde de catolici în lume. Pe de altă parte, cred că este bine ca Papa să călătorească. Când călătoreşte, aşa după cum au făcut-o Papii Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, el întăreşte Biserica locală şi dă Bisericii vizibilitate în lume. Dacă Papa poate să călătorească, aş susţine să continue să facă aceasta. Dar nu toţi Papii pot fi asemenea Papei Ioan Paul al II-lea, aşa că trebuie să avem deschiderea pentru stiluri şi abordări diferite şi nu trebuie să îl forţăm pe fiecare Papă să facă exact ca predecesorul său.

    - Care este moştenirea lăsată de Papa Benedict al XVI-lea Bisericii?

    - Papa Benedict al XVI-lea nu va fi uitat datorită învăţăturilor sale, atât prin ce a spus cât şi prin ce a scris. Discursurile sale de la audienţele generale de miercuri sunt mină de aur, la fel şi predicile sale, dar şi biografia despre Isus. Generaţiile viitoare îl vor aprecia probabil mai mult, pe măsură ce învăţăturile sale vor deveni mai cunoscute. Celebrările sale liturgice sunt de asemenea o lecţie pentru noi toţi.

    - Este ceva legat de Papa ce iese în evidenţă?

    - Iubirea pe care a purtat-o Bisericii, în care nu s-a pus pe el în prim plan, ci pe Cristos. Ne-a amintit adevărul central – că Cristos este în centru; şi să nu ne predicăm pe noi înşine ci pe Cristos, pe Cristos Răstignit.

    înapoi la ştiri

 

www.catholica.ro