Conclavul în istorie

Conclavele, îndeosebi cele începând din 1900, au fost în centrul conferinţei de presă din 20 februarie 2013 cu jurnaliştii, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, ţinută de viceprefectul Bibliotecii Apostolice Vaticane, Ambrogio Piazzoni. Prezentarea istorică a inclus analizarea de documente care şi astăzi, la distanţă de secole, sunt pietre de hotar pentru alegerea Pontifului. Cel în care va fi ales noul Papă va fi al 75-lea Conclav din istoria Bisericii, care în primul mileniu îl alegea pe Succesorul lui Petru printr-o “numărătoare” în rândul poporului din Roma, care îşi alegea propriul Episcop. În 1059, decretul Papei Nicolae al II-lea a limitat corpul electoral numai la Cardinali, ca reprezentanţi ai Bisericii din Roma. Cu un alt decret al Papei Alexandru al III-lea, în 1179, a fost fixată majoritatea de două treimi din voturi pentru o alegere validă. Pentru a evita prelungirea perioadei de sede vacante, în 1274, Papa Grigore al X-lea a instituit Conclavul ca moment al alegerii Pontifului. Primul Conclav din istorie a fost cel din Arezzo, în 1276, cu alegerea Papei Inocenţiu al V-lea. În 1621, a fost introdusă de Papa Grigore al XV-lea obligaţia votului secret şi scris.

Primul Conclav din secolul al XX-lea a fost cel din 1903, cu alegerea Papei Pius al X-lea, care introducea o noutate: obligaţia de a păstra în arhivă documentaţia, la dispoziţia numai a Sfântului Părinte, despre Conclav şi despre diferitele scrutine. În 1914 a fost ales, la a zecea votare, Papa Benedict al XV-lea: “A fost singura dată când s-a trecut la verificarea buletinelor de vot”, a afirmat Ambrogio Piazzoni, “pentru că numărul de voturi pe care le obţinuse Papa Benedict al XV-lea exact de două treimi din voturile participanţilor şi de vreme ce era considerat invalid votul dat sieşi de un Cardinal, trebuia să se controleze dacă Papa Benedict al XV-lea nu s-a votat pe sine însuşi”. În 1922, Papa Pius al XI-lea a decis să extindă de la 10 la 15 zile perioada de aşteptare a Cardinalilor absenţi la Roma, pentru a da posibilitatea şi Cardinalilor de departe să participe la Conclav. În 1939, Conclavul a văzut, pentru prima dată după multe secole, prezenţa tuturor Cardinalilor, care erau şaizeci şi doi: în două zile şi în trei runde de votări a fost ales Eugenio Pacelli, Papa Pius al XII-lea.

După război, în 1945, a fost promulgată de Papa Pius al XII-lea Constituţia “Vacantis Apostolicae Sedis”, care prezenta câteva noutăţi: “La cele două treimi din voturi prevăzute pentru alegerea validă a fost adăugat – pentru prudenţă, spune Constituţia – un vot: deci a devenit două treimi plus unu. Aceasta însemna că nu ar mai fi fost necesar nici un control al buletinelor, pentru că şi dacă unul s-ar fi votat pe sine însuşi, ar fi fost acel vot în plus. Alt lucru foarte important a fost acela că din momentul începerii la sede vacante, toţi Cardinalii îşi încetează funcţiile lor, cu excepţia a trei: preşedintele Camerei Apostolice, Penitenţiarul şi Vicarul de Roma. În 1958 a fost ales Papa Ioan al XXIII-lea care, prin motu proprio “Summi Pontificis electio”, a prevăzut printre altele posibilitatea de a păstra şi notiţele Cardinalilor. În sobă sunt arse numai buletinele de vot. În 1970 a fost dat un alt document important, “Ingravescentem Aetatem”, motu proprio prin care Papa Paul al VI-lea a stabilit că în Conclav Cardinalii puteau să fie electori numai până la împlinirea vârstei de optzeci de ani.

În anul 1978 a murit Papa Paul al VI-lea. Conclavul a fost unul foarte numeros, cu 111 Cardinali prezenţi şi trei absenţi. La a patra rundă de votare a fost ales Albino Luciani, Papa Ioan Paul I, care a murit după numai 33 de zile, şi desigur nu a avut timp să emită nici o legislaţie referitoare la Conclav. În al doilea Conclav din 1978, la a opta rundă de votare a fost ales Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea, care în 1996 a dat Constituţia apostolică “Universi Dominici Gregis”, în vigoare şi astăzi. Au fost mai multe noutăţi: pentru prima dată a fost fixat locul în care se ţine Conclavul, Capela Sixtină, şi s-a stabilit şi locul în care Cardinalii trebuie să locuiască: este vorba de Casa Sfânta Marta. Din punctul de vedere al procedurilor, au fost suprimate cele două moduri de alegere, în afară de majoritatea de două treimi din voturi prin votul în scrutin secret: prin inspiraţie – sau aclamaţie – şi prin compromis.

În anul 2005 a murit Papa Ioan Paul al II-lea şi a fost ales Papa Benedict al XVI-lea, care în 2007 a schimbat Constituţia predecesorului său numai cu privire la un punct specific – numărul 75 – cu un motu proprio în care a lăsat, după 34 de scrutine, facultatea de a decide un alt tip de votare: balotajul dintre cei doi Cardinali care au primit cel mai mare număr de voturi în scrutinul precedent. Însă nu va fi suficientă majoritatea absolută (cincizeci la sută plus unu), ci vor fi necesare, în orice caz, cele două treimi din voturi, adică majoritatea calificată. La 22 februarie 2013, în aceeaşi zi – Sărbătoarea Catedrei lui Petru – în care predecesorul său a dat Constituţia apostolică în vigoare şi astăzi, Papa Benedict al XVI-lea a dat motu proprio “Normas nonnullas”, care prevede câteva variaţiuni la Constituţie, între care posibilitatea pentru Cardinali de a anticipa data de începere a Conclavului faţă de cele 15 zile de la începutul la sede vacante şi indicaţia că pentru alegerea validă a noului Papă “se cer cel puţin cele două treimi din voturi, calculate pe baza Cardinalilor prezenţi şi votanţi”.

 

www.catholica.ro